marți, 10 mai 2011

SAPTAMANA NATIONALA A VOLUNTARIATULUI SI IN COVASNA!

Săptămâna Naţională a Voluntariatului

Peste 200 de organizaţii şi instiţutii din toate judeţele ţării s-au alăturat anul acesta celui mai mare eveniment naţional de recunoaştere şi apreciere publică a voluntarilor – Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV).
 SNV va are loc în perioada 9 - 15 mai 2011, sub sloganul “Anul acesta se poartă voluntariatul. Fii la modă, voluntariatul îţi vine bine!”. În plin An European al Voluntariatului 2011, ediţia din acest an este cea de-a zecea ocazie cu care voluntari şi organizaţii din diverse colţuri ale ţării sărbătoresc concomitent, prin acţiune, această săptămână dedicată voluntariatului şi recunoaşterii meritelor voluntarilor. Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) este un eveniment iniţiat şi coordonat de către Pro Vobis.

În judeţul Covasna acest eveniment este coordonat de Centrul de Voluntariat HITI. SNV este un eveniment naţional menit să mobilizeze cât mai mulţi voluntari care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor lor şi să atragă sprijinul celorlalţi pentru activitatea voluntarilor şi recunoaşterea meritelor voluntarilor!

19 de organizaţii s-au alăturat acestui eveniment, care vor organiza peste 30 de activităţi, prin care vor arăta importanţa voluntariatului în judeţul Covasna. Totodată în premieră Centrul de Voluntariat HITI organizează prima ediţie a programului VoluntEXPO, unde organizaţiile din judeşul Covasna îşi vor putea prezenta activităţile desfăşurate şi planificate în acest an.

Kelemen Eva-Orsolya
Coordonator Centru de Voluntariat HITI



PROGRAM JUDEŢUL COVASNA

Luni, 9 Mai
Sfântu Gheorghe
o   17:00–20:00 Amenajarea viitorului Muzeu al Cercetaşilor (Str. Spitalului, Nr. 11) – Echipa de cercetaşi nr. 14 “Dr. Kovács Sándor”
o   17:00 – ”Seara jocurilor” (Liceul Mikes Kelemen) – Consiliul Elevilor din Liceul Mikes Kelemen
o   “Voluntariatul în judeţul Covasna” – Concurs foto – Asociaţia HARIT

Marţi, 10 Mai
Sfântu Gheorghe
o   Porţi deschise la Radio Mikes – Radio Mikes
o   17:00 – 20:00 Amenajarea viitorului Muzeu al Cercetaşilor (Str. Spitalului, Nr. 11) – Echipa de cercetaşi nr. 14 “Dr. Kovács Sándor”

Miercuri, 11 Mai
Târgu-Secuiesc
o   11:00 – Amenajare în jurul grădiniţei “Benedek Elek”– Asociaţia Tinerilor din Târgu Secuiesc- KVISZ, elevii din Şcoala Generală Molnár Józsiás”, clasa a II.-a B.
Sfântu Gheorghe
o   09:00 – 13:00 ”Bufetul - Mikes” (Liceul Mikes Kelemen) – Consiliul Elevilor din Liceul Mikes Kelemen
o   14:00 Fotbal – Profesori vs. elevi (Liceul Mikes Kelemen) – Consiliul Elevilor din Liceul Mikes Kelemen
o   17:00 – 20:00 Amenajarea viitorului Muzeu al Cercetaşilor (Str. Spitalului, Nr. 11) – Echipa de cercetaşi nr. 14 “Dr. Kovács Sándor”
o   19:00 - „Casino Mikes” (Liceul Mikes Kelemen) – Consiliul Elevilor din Liceul Mikes Kelemen

Joi, 12 Mai
Sfântu Gheorghe
o   08:45 – 13:30 Maratonul Învăţării (Liceul Mikes Kelemen) – Consiliul Elevilor din Liceul Mikes Kelemen
o   12:00-00:00 Maraton de film (Biroul de Informare şi Consiliere pentru Tineret HITI) Asociaţia Sepsi I.S.E.
o   16:00 - Plimbarea voluntarilor” – Asociaţia Junior Business Club – JBC
o   16:30 - În memoria lui Mikes Kelemen” (Liceul Mikes Kelemen) – Consiliul Elevilor din Liceul Mikes Kelemen
o   17:00 – 20:00 Amenajarea viitorului Muzeu al Cercetaşilor (Str. Spitalului, Nr. 11) – Echipa de cercetaşi nr. 14 “Dr. Kovács Sándor”
o   18:00-20:00 Dezbatere Publică despre educaţia non-formală - Debate Club Sfântu Gheorghe, Centrul de Tineret din Colegiul National Mihai Viteazul

Vineri, 13 Mai
Baraolt
o   15:00 - flash-mob SMILE – Asociaţia EDISZ, Asociaţia ZIKE
o   20:00 - Cinema în aer liber - Asociaţia EDISZ
Târgu-Secuiesc
o   15:00 – 17:00“Aici aparţinem” Casa jocurilor – Asociaţia NEXT
Sfântu Gheorghe
o   Ziua Elevilor din judeţul Covasna – Asociaţia Regös
o   Premiere – “Voluntariatul în judeţul Covasna” – Concurs de foto – Asociaţia HARIT
o   09:00 – 14:00 Zilele Liceului Puskás Tivadar – Concursuri interesante (Liceul Puskás Tivadar) – Consiliul Elevilor din Liceul Puskás Tivadar
o   16:00 – 22:00 VoluntEXPO (Parcul Elisabeta) – Centru de Voluntariat HITI, partener DJST Covasna
·         16:00 „Voluntariatul” Concurs Graffitti – Asociaţia Clubul Tinerilor din Sfântu Gheorghe
·         17:00 Lanţul Voluntarilor - Centru de Voluntariat HITI
·         21:00 Fii Voluntar! – flash mob - Centru de Voluntariat HITI
o   17:00 – 20:00 Amenajarea viitorului Muzeu al Cercetaşilor (Str. Spitalului, Nr. 11) – Echipa de cercetaşi nr. 14 “Dr. Kovács Sándor”

Sâmbătă, 14 Mai
Baraolt
o   10:00 – Amenajarea casei de tineret EDISZ – Asociaţia EDISZ, Asociaţia ZIKE
Micfalău
o   10:00 – Renovarea, amenajarea puţurilor de apă minerală – Asociaţia Tinerilor din Micfalău-FIMIKE
Reci
o   Ziua Tinerilor din Reci – Asociaţia Tinerilor din Reci-RISKE
Sfântu Gheorghe
o   Ziua Elevilor din judeţul Covasna – Asociaţia Regös
o   17:00 – 20:00 Amenajarea viitorului Muzeu al Cercetaşilor (Str. Spitalului, Nr. 11) – Echipa de cercetaşi nr. 14 “Dr. Kovács Sándor”

Duminică, 15 Mai
Sfântu Gheorghe
o   Ziua Elevilor din judeţul Covasna – Asociaţia Regös
o   17:00 – 20:00 Amenajarea viitorului Muzeu al Cercetaşilor (Str. Spitalului, Nr. 11) – Echipa de cercetaşi nr. 14 “Dr. Kovács Sándor”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu