miercuri, 10 aprilie 2013

Cortul de Tineret: Provocări la experienţe interesante


De  Zilele Sfântu Gheorghe”, la Cortul de Tineret se vor organiza o mulţime de programe dedicate tinerilor, care mai de care mai interesante.

Oltean Csongor şi Mădălin Guruianu
Aşa cum arătam  într-un articol recent, organizaţiile române şi maghiare de tineret  din municipiul reşedinţă de judeţ au conceput împreună o mulţime de programe ce vor avea loc, şi anul acesta,  de „Zilele Sfântu Gheorghe”  la Cortul de Tineret ce va fi  amplasat în curtea Primăriei. Timp de trei zile, între 26- 28 aprilie, în această locaţie  vor fi organizate mai multe activităţi dedicate tinerilor. În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ieri, coordonatorii programelor, Mădălin Guruianu şi Oltean Csongor au oferit informaţii noi pe această temă. 

„Saint George Got Talent”, invitaţie la preselecţii

În acest week-end au loc preselecţiile pentru concursul dedicat tinerilor din municipiu, cu diverse talente şi abilităţi- „Saint George got talent!”. Tinerii talentaţi cu vârsta până în 35 de ani, care doresc să participe la concurs, sunt aşteptaţi pe scena cea mare de la Clubul „Backstage” din Sfântu Gheorghe, în această  duminică, 14 aprilie, la ora 17.00. Cei interesaţi trebuie să reţină că reprezentaţia lor nu va putea dura mai mult de patru minute. „Preselecţiile sunt deschise pentru oricine, duminica aceasta de la ora 17,00, în Backstage, iar cei care se vor califica în finală vor putea fi văzuţi duminică, 28 aprilie (a.c.) la Cortul de Tineret”, a declarat coordonatorul de programe, Mădălin Guruianu.
Acesta a precizat că la Cortul de Tineret vor putea fi întâlniţi patru tineri foarte talentaţi, care au câştigat diverse concursuri, până în prezent. Aceştia nu vor participa la „Saint George got talent!” ca şi concurenţi, ci vor fi doar invitaţi şi vor avea fiecare recitaluri la faţa locului: „Vorbim de Flavius Hosu, micul toboşar de la Întorsura Buzăului, care are deja un CV impresionant pentru vârsta fragedă pe care o are, vorbim despre Orban Barra- Gabor, omul care este deja în semifinală la Românii au talent, „magicianul cu bicicleta” din Sfântu Gheorghe, vorbim despre micuţa Diana Logofătu, care a câştigat anul trecut Vocea Transilvaniei şi vorbim despre un specialist în beatbox, care a câştigat multe concursuri şi care se numeşte Beat Joc, din Târgu Mureş. Ei sunt doar invitaţi, nu participă în concurs, vor fi un fel de juriu şi vor avea fiecare dintre ei recitaluri la faţa locului”, a explicat Mădălin Guruianu.
Aşadar, cei care vor trece de preselecţii, vor putea fi văzuţi duminică, 28 aprilie (a.c.) la Cortul de Tineret, de la ora 18,00.
Premiile oferite sunt tentante. Câştigătorii vor primi invitaţii la festivalul „Peninsula”, ce va avea loc în această vară, la Cluj. 

„Biblioteca Vie” îşi aşteaptă vizitatorii cu „cărţii vii” interesante

Unul dintre programele permanente ale Cortului de Tineret este „Biblioteca Vie” – un program de „lectură directă”, pentru eliminarea prejudecăţilor şi dezvoltarea empatiei. Şi anul acesta, pe „rafturile” „bibliotecii vii” vor putea fi găsite „cărţi umane” cu experienţe şi poveşti de viaţă interesante. „Am ajuns la concluzia că trebuie să repetăm experienţa fabuloasă de anul trecut, când am avut foarte mulţi invitaţi. Anul acesta vom avea „cărţi” foarte interesante, spunem noi. Vor fi exploratori, actori, muzicieni, oameni de cultură, jurnalişti (…) În toată perioada, vineri, sâmbătă, duminică, între orele 17-20, vor putea fi citite aceste cărţi. Vom avea un catalog  care va putea fi răsfoit de către eventualii cititori şi respectivii oameni stau la dispoziţie pentru maximum 30 de minute, cu cei interesaţi de „cartea” respectivă. Noi credem că sunt oameni exemplari, oameni de la care ai multe lucruri de învăţat şi credem că sunt experienţe interesante”, a declarat coordonatorul de programe, Mădălin Guruianu. Potrivit acestuia, au acceptat invitaţia de a fi „cărţi vii”, actorul Ion Fiscuteanu de la Teatrul „Andrei Mureşanu” din municipiu, directorul Bibliotecii Judeţene „Bod Peter”, domnul Szonda Szabolcs şi nu numai. 

Locuri limitate la „Treasure Hunt”

Alt proiect pe care organizaţiile române şi maghiare de tineret îl au în comun şi care se organizează de cinci ani de zile este „vânătoarea de comori”- Treasure Hunt. Cei interesaţi să participe trebuie să reţină că numărul de locuri este limitat. Mai precis, numai 16 echipe vor fi acceptate anul acesta. „Treasure Hunt” va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 15,00. Echipele vor fi mixte şi vor fi formate din două fete şi un băiat sau din doi băieţi şi o fată, iar înscrierile vor avea loc vineri, 26 aprilie, la ora 17,30, la Cortul de Tineret.
Premiul cel mare pentru echipa câştigătoare va consta într-un bilet, pentru toţi cei trei membri ai echipei, care le asigură accesul la toate programele de anul acesta al Festivalului „Peninsula” de la Cluj. 

Inedit: Expoziţie de dinozauri

O altă activitate interesantă ce va fi organizată la Cortul de Tineret este expoziţia de dinozauri. În preajma Cortului vor putea fi văzuţi mulţi dinozauri artizanali, în mărime de până la aproximativ 4 metri, creaţi de către Toth Attila. Coordonatorul de programe Mădălin Guruianu ne-a spus că aceasta este prima expoziţie a artistului şi că acesta doreşte să creeze un parc tematic şi este foarte pasionat de proiectul său, Lava Theme Park and Expo.
Aşadar, cei care sunt deja curioşi, sunt aşteptaţi la expoziţia lui Toth Attila, unde vor putea chiar să cumpere exponate în miniatură. 

Concerte şi interviuri

Pe lângă concertele şi interviurile cu „Voltaj” şi „Smiley”, cei prezenţi la Cortul de Tineret se vor putea bucura de programul pregătit de formaţiile „Youvenis Group” din Întorsura Buzăului şi „Impera” din Târgu Mureş.
„Am reuşit să avem, anul acesta, două formaţii de tineri. Este vorba despreYouvenis Group din Întorsura Buzăului, deja cunoscuţi publicului din Sfântu Gheorghe (…) recent primiţi în Gală la Hardrock Cafe în Bucureşti. Ei vin la Cortul de Tineret vineri seara, de la ora 22.00, pentru o oră şi jumătate. Sâmbătă, tot de la ora 22,00, pentru o oră şi jumătate avem una dintre cele mai interesante formaţii din Târgu Mureş, tineri români şi maghiari care cântă un rock tip Nightwish, cu o voce feminină cumva ieşită din comun. Ei cântă în engleză piesele proprii, dar vor avea şi coveruri ”, a explicat Mădălin Guruianu.
Youvenis Group
De asemenea, potrivit coordonatorului de programe din partea Asociaţiei Harit, Oltean Csongor,  duminică vor fi organizate mai multe concerte cu amatori, : „Suntem convinşi că scopul nostru ar trebui să fie acela de a le da şansa celor care până acum nu au avut-o, să se prezinte pe scenă în faţa mai multor oameni şi să-şi arate talentul”, a declarat Oltean Csongor.Acesta  a mai spus că la Cortul de Tineret va avea loc, în premieră, o întâlnire cu ByeAlex, reprezentantul Ungariei la Eurovision. 

Flashmob, demonstraţie de dresaj, teatru de păpuşi şi numere de magie

Printre activităţile ce vor mai fi organizate se numără un „spectacol” în stil Flashmob, prin care organizatorii doresc să pună la încercare spontaneitatea locuitorilor din Sfântu Gheorghe; spectacole de teatru de păpuşi şi numere de magie.
O altă activitate interesantă este demonstraţia de dresaj. Un profesionist din Miercurea Ciuc, care are o şcoală de dresaj pentru câini, va face o demonstraţie de dresaj de aproximativ 50 de minute.
Ana Alina Costache

Program încărcat la Cortul de Tineret 2013


Observatorul de Covasna: Zilele Sfântu Gheorghe 2013 – Bibliotecă vie, dinozauri, câini și muzică la Cortul de Tineret 

CORT SATOR 2013
Anul acesta programele oferite de organizatorii Cortului Tineretului sunt foarte variate. Pe lângă concerte, întâlniri cu artiști de renume, cum ar fi Smiley sau membrii trupei Voltaj, la Cortul Tineretului vor avea loc tot felul de activități interesante.
Un tânăr din Sfântu Gheorghe, Tóth Attila, va expune dinozauri confecționați din fibră de sticlă, dar vor fi prezenți și membrii unei școli de dresaj din Miercurea Ciuc, care vor veni cu o demonstrație, dar vor răspunde și la întrebările curioșilor despre această meserie. „Biblioteca vie” s-ar putea să fie anul acesta internațională, pentru că organizatorii au invitat și doi voluntari turci, dar s-ar putea să vină și chinezi. Pe lângă aceste „cărți internaționale”, în catalog se vor regăsi „best seller-uri” precum actori, jurnalişti, directori, exploratori.
Concursul Treasure Hunt nu va lipsi nici el din ediţia Zilelor oraşului. Numărul echipelor concurente este însă limitat, pentru că organizatorii spun că se pot înscrie maxim 16 echipe. Concursul va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, iar membrii celei mai bune echipe vor primi câte o invitație la Festivalul Peninsula.
Printre formațiile care vor urca pe scena Cortului tineretului se numără îndrăgita trupă Youvenis Group din Întorsura Buzăului, care va susține un concert vineri 26 aprilie.

Saint George Got Talent


Observatorul de Covasna: Saint George Got Talent 


preselectii sg got talent (Medium)
Talentații din oraș sunt așteptați la preselecțieduminică 17 aprilie la clubul Backstage
Asociațiile „Ecou” și „Hárit” vor organiza cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe un concurs de talente numit „Saint George Got Talent”. Proiectul este similar celor văzute la televizor, numai că de această dată pot participa doar tineri, adică persoane până în 35 de ani.
Preselecția pentru concurs va avea loc duminică 17 aprilie la clubul Backstage, iar finala va fi în ultima zi a Zilelor Sfântu Gheorghe la Cortul Tineretului. Unul dintre organizatori, Mădălin Guruianu, spune că la acest eveniment sunt așteptați tineri indiferent de etnie, condițiile fiind ca participanții să fie tineri și să aibă talent. „Cel mai talentat concurent va fi desemnat de un juriu format din câțiva tineri care sunt recunoscuți pentru talentul pe care îl au: toboșarul Flavius de la Întorsura Buzăului, trial biker-ul Orbán Barra Gábor, Diana Logofătu, care a câștigat ediția din acest an a concursului Vocea Transilvaniei, și un specialist în beatbox, Beat-Joc” – a declarat Mădălin Guruianu.
Câștigătorul concursului de talente va primi un bilet de intrare la festivalul Peninsula, care anul acesta va avea loc la Cluj Napoca.

Conferință de presă cu ultimele noutăți despre Cortul de Tineret

Astăzi, Mădălin Guruianu și Oltean Csongor, responsabilii de Cortul de Tineret 2013, au susținut o conferință de presă în care au fost anunțate cele mai recente noutăți din programul de anul acesta.

1. SAINT GEORGE GOT TALENT
Preselecții - duminica aceasta la Backstage de la ora 17.00
Premii - Primii 3 clasați primesc invitații de intrare pentru întreaga perioadă a Festivalului Peninsula 2013, plus diplome, tricouri, agende și accesorii pentru toți finaliștii!


Recitaluri în afara concursului - Flavius, "Micul Toboșar Minune", Diana, "Vocea Transilvaniei", Beat Joc, "Beatbox Man", Orban Barra Gabor, "Magicianul cu bicicleta".


2. BIBLIOTECA VIE
Continuă programul de succes de anul trecut, cu și mai multe "cărți vii", dintre celebritățile orașului, muzicieni, artiști, sportivi, actori, oameni de cultură, exploratori, tineri extraordinari. În curând vom avea afișul și vom publica lista completă a personalităților care vă așteaptă să le "citiți".


3. TREASURE HUNT
Echipa câștigătoare a circuitului de căutare de comori din acest an, va primi bilete de acces gratuite la toate manifestările din cadrul Festivalului PENINSULA 2013! Numai 16 echipe sunt admise la competiție în acest an, fiecare participant având asigurat câte un tricou inscripționat.


4. LAVA THEME PARK & EXPO
Dinozauri originali în mărime naturală, creați la Sfântu Gheorghe, plus miniaturi și basoreliefuri într-un program de colorat pentru copii, dar și pentru toți pasionații de paleontologie.



5. CONCERTE CU TINERI DE TOP
Youvennis, trupa de tineri covăsneni care deja a cântat și încântat publicul din Backstage, dar și din prestigiosul Hard Rock Cafe din București, va avea un recital de coveruri la finalul serii de vineri, între 22.00 și 23.30.

Impera, trupa de tineri din Târgu Mureș, va face ca sâmbătă, tot între 22.00-23.30, rockul să răsune în Cortul de Tineret, sonoritățile de tin Nightwish, dar și coverurile după Pink Floyd și Deep Purple, plus piesele proprii sperând să facă deliciul publicului.




luni, 8 aprilie 2013

UN ALT TÂNĂR DE SUCCES LA SAINT GEORGE GOT TALENT 2013

Un alt super talentat tânăr din Sfântu Gheorghe, "GABI, Acrobatul cu Bicicleta", vine direct din semifinala de la Românii au talent 2013, la Cortul de Tineret cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe! Duminică îl admirăm la finala Saint George Got Talent! Succes maxim Orban-Barra Gabor!
PRIVIȚI AICI MODUL ENTUZIASMANT CUM CU 3 DE DA DIN PARTEA JURIULUI D ELA PTO TV S-A CALIFICAT ÎN SEMIFINALĂ!

http://vimeo.com/60547611

marți, 2 aprilie 2013

FLAVIUS VA CÂNTA LA CORTUL DE TINERET 2013

Din semifinala de la "Românii au talent", talentatul toboșar din Întorsura Buzăului va cânta și ne va încânta la Cortul de Tineret cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe! Vineri, înainte de întâlnirea băieților de la Voltaj cu fanii din oraș, avem un mini-concert extraordinar Flavius Hosu!

http://www.mesageruldecovasna.ro/stiri/flavius-hosu-din-intorsura-buzaului-a-intrat-in-semifinala-la-romanii-au-talent/


luni, 1 aprilie 2013

TREASURE HUNT 2013

Și anul acesta redescoperim valorile orașului, într-un tur de forță prin locurile interesante și puțin cunoscute... Atenție, doar primele 16 echipe înscrise primesc tricouri personalizate! Înscrierile se fac imediat după deschiderea Cortului de Tineret, în dupăamiaza zilei de vineri 26 aprilie! TRADIȚIA CONTINUĂ: TREASURE HUNT 2013, PRIETENI!




marți, 26 martie 2013

SAINT GEORGE GOT TALENT


















În premieră pentru orașul nostru, în spiritul unei competiții care a cuprins întreaga lume, 
organizatorii Cortului de Tineret de Zilele Sfântu Gheorghe organizează SAINT GEORGE GOT TALENT. Orice persoană care dă dovadă de talente ieșite din comun este invitată la preselecția care va avea loc duminică 14 aprilie în Backstage Club, urmând ca peste încă două săptămâni, 
Duminică 28 aprilie, pe scena de la Cortul de Tineret să fie Marea Finală!

duminică, 24 martie 2013


CORTUL DE TINERET 2013


Şi anul acesta, tinerii români şi maghiari vor petrece împreună de „Zilele Sfântu Gheorghe” la Cortul de Tineret ce va fi amplasat în curtea Primăriei municipiului.

Astfel, organizaţiile române şi maghiare de tineret au conceput împreună o mulţime de programe ce vor avea loc la Cortul de Tineret, amplasat în curtea Primăriei. Acolo, timp de trei zile, între 26- 28 aprilie vor fi organizate mai multe activităţi, care mai de care mai interesante. Potrivit organizatorilor, aproximativ 100 de voluntari, români şi maghiari deopotrivă, se vor implica activ în realizarea programului.
„Cu siguranţă, în Sfântu Gheorghe a fost o mare premieră când în 2009 ne-am hotărât să facem corturile de tineret împreună şi am avut câteva activităţi comune în acel prim an. După aceea, în 2010, nu am mai renunţat la ideea de a avea un cort comun în care am avut activităţi şi separate şi împreună. Evident, am făcut şi activităţi pentru identitatea fiecăruia, dar am avut, şi în fiecare an încercăm să avem mai multe activităţi comune prin care să atragem cât mai mulţi tineri, indiferent de etnia din care fac parte”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, coordonatorul de programe, Mădălin Guruianu.
Prezenți la conferința de presă, Robert Gruman, inițiator al evenimentului în urmă cu 5 ani și Kelemen Szilard, responsabilul desemnat anul acesta de Asociația HARIT, a tinerilor maghiari, au insistat asupra importanței mesajului de normalitate și bună colaborare între tineri, care este transmis de câțiva ani buni la Sfântu Gheorghe. “Credem că este unul dintre cele mai importante mesaje de normalitate transmise de câțiva ani de tinerii din Sfântu Gheorghe, care știu, pot și reușesc să se distreze împreună, organizând în același timp o suită de manifestări culturale și educative pentru comunitate” a declarat Robert Gruman, inițiator, alături de Mădălin Guruianu a Cortului de Tineret cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe.
Deschiderea oficială a cortului va avea loc vineri, 26 aprilie. Timp de trei zile, acolo vor fi organizate o mulţime de programe. Dintre acestea amintim acum doar recitalul muzical bilingv al tinerilor din Asociaţia „Ecou”, interviurile şi sesiunile de autografe cu Voltaj şi Smiley, recitalul lui Flavius, „micul toboşar minune” din Întorsura Buzăului, concertul Youvennis Group, concursul de beatbox, recitaluri ale cântăreţilor locali de beatbox, bulzul tradiţional pregătit în parteneriat cu Consiliul Elevilor din Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” şi diverse programe organizate în parteneriat cu Debate Club Sfântu Gheorghe.

În premieră:„Saint George got talent!”

Mădălin Guruianu a declarat că anul acesta va fi organizat, în premieră, un concurs cu premii pentru tinerii cu diverse talente şi abilităţi – „Saint George got talent”: „Una dintre premierele pe care vrem să le aducem anul acesta şi care sperăm că va fi de bun augur pentru tineri este organizarea unui concurs de talente, Saint George got talent! Concursul este organizat, bineînţeles, împreună cu tinerii maghiari, şi vom avea nişte preselecţii înainte, pe care le vom anunţa”, a explicat Mădălin Guruianu. Concursul va avea loc duminică, 28 aprilie.

Treasure Hunt

Alt proiect pe care organizaţiile române şi maghiare de tineret îl au în comun şi care se organizează de cinci ani de zile este „vânătoarea de comori”- Treasure Hunt.
„Treasure Hunt, de fapt, e un pretext de a redescoperi foarte multe clădiri vechi, de a redescoperi adevărata istorie a oraşului, de a redescoperi multe din frumuseţile uitate ale acestui oraş, ca să nu mai spun despre componenta lui multiculturală. Este evident că sunt foarte puţini români care au mers la anumite monumente foarte importante care există în acest oraş, şi care ţin cumva de cultura maghiară, dar şi invers”, a explicat Mădălin Guruianu.

Biblioteca Vie îşi va aştepta vizitatorii

Unul dintre programele permanente ale Cortului de Tineret este „Biblioteca Vie” – un program de „lectură directă”, pentru eliminarea prejudecăţilor şi dezvoltarea empatiei- organizat în parteneriat cu tinerii maghiari. Şi anul acesta, mai multe „cărţi vii” îi vor aştepta pe cei interesaţi să le cunoască povestea ascunsă în paginile vieţii lor. Anul trecut, succesul acestui program a depăşit aşteptările organizatorilor: „Au fost foarte mulţi tineri, şi nu numai tineri, care au încercat să pună întrebări personalităţilor pe care noi le-am adus acolo. Erau, evident, români şi maghiari, oameni interesanţi pe care îi are acest oraş, această comunitate”, a declarat Mădălin Guruianu.

Jocuri de societate, şah, face painting şi expoziţie de dinozauri

Un alt program permanent este „Games for fun”, şi acesta organizat în parteneriat cu tinerii maghiari.
„Games for fun este un program de jocuri de societate, boardgames şi mai ales de şah – împreună cu Clubul de şah Cavalerul încercăm să dezvoltăm acest lucru. Continuăm programul de Face Painting (pictură pe faţă) care anul trecut a avut, foarte multă cerere şi, în premieră, vom avea o expoziţie cu dinozauri făcuţi în Sfântu Gheorghe. În preajma Cortului vor putea fi văzuţi mulţi dinozauri artizanali, făcuţi în mărime de aproximativ 4 metri”, a explicat Mădălin Guruianu. Potrivit acestuia, expoziţia „Lava Theme Park and Expo” va fi deschisă publicului şi fiecare dintre copiii prezenţi vor putea face acolo fotografii sau vor avea chiar nişte amintiri pe care le vor putea lua cu ei.

Premieră: „Capitala Studenţilor”

O altă premieră a acestei ediţii ale „Zilelor Sfântu Gheorghe” este dezbaterea „Capitala Studenţilor, Bucureşti vs. Cluj”.
„Capitala Studenţilor” este o dezbatere amplă dacă Bucureşti sau Cluj Napoca ar trebui să fie desemnată „Capitala Studenţilor” (…) Este cumva o combinaţie între Saint George City of Debate şi Shortcut, două proiecte care credem noi că au făcut bine acestui oraş şi oamenilor care l-au vizitat (…) Evident că până la urmă este un pretext ca 30 de tineri studenţi, nu numai din Sfântu Gheorghe, ci şi invitaţi de-ai lor, care sunt în cele două mari centre universitare să vină la Sfântu Gheorghe şi să ne povestească de ce ar trebui ca tinerii noştri să plece într-unul dintre cele două oraşe să studieze”, a explicat Mădălin Guruianu. Potrivit acestuia, ”cele două echipe, compuse din cel puţin 15 oameni fiecare, vor fi conduse de patru dintre tinerii exponenţiali din Sfântu Gheorghe. Delegaţia din Capitală va fi condusă de Laura Ardeleanu, studentă anul III la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Academiei de Studii Economice şi de către Emil Pantelimon, absolvent al Facultăţii de ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, iar cea din Capitala Transilvaniei îi va avea în frunte pe Călina Cruceriu, studentă în anul I la Facultatea de Sociologie / Resurse Umane a Universităţii Babes-Bolyai şi pe Vlad Vidican, student în anul III la Facultatea de Drept a aceleiaşi Universităţi din Cluj.
În numerele viitoare ale ziarului nostru vom reveni cu programul detaliat al activităţilor ce vor avea loc la Cortul de Tineret.

SAINT GEORGE DEBATE CLUB DIN NOU LA GALA SOCIETĂȚII CIVILE

Saint George Debate Club va fi din nou prezent la Gala Societății Civile! Cu proiectele City Of Debate și Debate Corner!
... dar cine să fie interesat de știrile pozitive, gen cel mai amplu campionat de dezbateri academice din România, desfășurat și în română și în maghiară, cu aproape 500 de participanți are loc în fiecare an la Sfântu Gheorghe...

http://www.galasocietatiicivile.ro/participants_project.php?id=141&section_id=7

luni, 7 ianuarie 2013

Meciuri de pregătire la Brașov și Primul Turneu Argo la Ploiești




Început de an aglomerat pentru debate-ul din Sfântu Gheorghe. 
Am pornit cu vestea excepționalei performanțe a lui Radu Cotarcea de a fi semifinalist la Campionatele Mondiale de la Berlin la trecerea dintre ani.

Am avut meciuri de pregătire în weekendul trecut la Brașov și câteva întâlniri pentru pregătirea participării la primul turneu al anului, PTA Ploiești 2013 cu o delegație de 9 persoane, 2 echipe de boboci și 3 arbitri.

Iar de săptămâna următoare intrăm în linie dreaptă pentru organizarea celei de-a șaptea ediții a SAINT GEORGE CITY OF DEBATE, 1-3 martie 2013,cu veteranul Emi Beteringhe director de turneu - actualmente președinte ARDOR Muntenia și Radu Cotarcea tab master.