Cu ocazia
Forumului Național de Dezbateri Academice 2012:
DEBATE
CORNER și Concert BigToneZ la Sfântu Gheorghe
Între 15 și
19 august are loc la Brașov a XVIII-a ediție a Forumului Național de Dezbateri
Academice, cea mai importantă competiție de profil din țară. Nelipsit de la
acest gen de evenimente, Debate Club Sfântu Gheorghe va participa cu 9 debateri:
S.G.1 - Andreea Cucu, Simina Gheorghincă, Ioan Ganea jr., S.G.2 – Raluca Popa,
Victor Bolog, Teo Pavel, S.G.3 – Mihai Profiroiu, Dragoș Muntean, Tordai Attila
și 3 arbitri – Bianca Dragomir, Laura Ardeleanu și Mădălin Guruianu.
După expriența
obținută în organizarea evenimentului „Saint George City of Debate”, unde
echipele de voluntari au făcut față an de an la cele mai ample evenimente de
dezbateri din țară, la Brașov sunt deja prezenți 11 voluntari din Sfântu Gheorghe,
care vor ajuta la buna desfășurare a competiției.
Pe lângă
debateri, arbitri și voluntari deplasați la manifestare, Asociația de Tineret
ECOU pregătește o surpriză sperăm foarte plăcută celor peste 200 de
participanți la Forumul Național, organizând în seara de sâmbătă o excursie în Sfântu
Gheorghe, unde va avea loc o suită de manifestări sub deviza „Dezbaterile
contează”. De la ora 21.00 va avea loc în Parcul Central lansarea proiectului „Debate
Corner” – un soi de „AGORA”
în care vor fi dezbătute lunar teme de interes general, în principal de către
elevii de la cluburile de dezbateri din Sfântu Gheorghe, majoritatea de la celebra
tripletă 3M - „Miko”, „Mikes” și „Mihai Viteazul”. Lansarea va beneficia
de prezența majorității oamenilor importanți din lumea debate/ului local și
național, urmând să fie încheiată de un concert extraordinar al formației cover
de muzică blues BigToneZ din Cluj: Raul Sălăgean - Lead Vocals and Rhythm
Guitar, Andy Bejnariu - Lead Guitar, Cristi Sabău - Keyboards/Piano, Tudor
Rogoz - Bass Cristian Tudor- Drums.
Întregul
eveniment de la Sfântu Gheorghe este deschis și gratuit pentru toți cei
interesați de lumea dezbaterilor cu sens și pentru iubitorii de muzică de
calitate, așa că vă așteptăm cu mare interes.
Mădălin Guruianu
Coordonator Debate Club Sfântu Gheorghe
15.08.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu